Despre comunitate/Tradiții locale

Obiceiuri din Pogonești

La baza istoricului așezărilor Pogonești, Polocin și Belcești stau dovezi arheologice și numismatice existente la Muzeul “Vasile Pârvan“ din Bârlad cât și dovezi scrise, acte și documente moldovenești, hărți istorice etc. Pe lângă acestea mai sunt și relatările celor mai în vârstă localnici de aici care au auzit de la părinții și bunicii lor sau au trăit și cunoscut personal diferite lucruri, fapte, întâmplări legate de istoricul satelor noastre.

Primele documente amintesc de zona noastră încă din timpul primilor mușatini, dar mai ales din timpul lui Alexandru cel Bun, din timpul căruia sunt trei acte din anii 1408 – 1429 și 1430. Dar, primul act descoperit existent care amintește de satul Pogonești este datat 14 octombrie 1489 la Suceava, parafat de marele domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare.

“Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a nostră, tuturoro celor care o vor vedea sau o vor auzi cetindu-se că au venit, înaintea noastră și înaintea tuturor boierilor noștri moldoveni, sluga noastră Dragotă și sora lui, Negrița, copiii lui Vlasin și nepoții lui Pogănel, și au vândut ocina lor dreaptă, un sat, anume, Pogănești, pe Bârlad, însăși domniei mele, pentru două sute de zloți tătărești. Și domnia noastră am plătiti toți acești bani 200 de zloți tătărești, în mânile lui Dragotă, și ale surorii lui, Negrița, copiii lui Vlasin și nepoții lui Pogănel, înaintea boierilor noștri.

Deci, după ce domnia am plătit toate cele mai sus scrise, Dragotă și sora lui, Negrița, ne-au dat în mânile noastre privilegiul bunicului lor Pogănel, pe care el l-a avut pentru acest sat, Pogănești, de la unchii noștri Ilie voievod și Ștefan voievod, când triau în pace între ei.”

Mai, departe, în documentul vremii se menționa: “Pentru aceasta, eu, domnia noastră, am dat slugii noastre, Toader, fratele lui Hărman, pentru acest sat anume Pogănești, un sat pe care domnia noastră l-am cumpărat de la Dragotă și de la sora lui, Negrița, copiii lui Vlasin și nepoții lui Pogănel, pentru 200 de zloți tătărăști. Și privilegiile pe care le avea Dragotă și sora lui Negrita, pentru acest sat Pogănești de la unchii noștri Ilie voievod și Ștefan voievod, când trăiau în pace, încă le-am dat în mâinile lui Toader, fratele lui Hărman.”

Suceava octombrie 14, 1489

În revista “Elanul” nr. 90 din august 2009, editată de Asociația Culturală “Academia Rurală Elanul” Giurcani, comuna Găgești, județul Vaslui, Teodor Hardon în articolul “Toponime Istorice din comuna Ivești, județul Vaslui și înprejurimile acestuia, scria printre altele: “Belcești. În 1774 este menționat ca sat în Ținutul Tutova. Toponimul desemnează și o moșie în același ținut de la 1845. În 1859 satul Belcești se contopește cu un alt sat, Sabana, care la început a fost cătun al Belceștilor. De la 1875, Belceștii apare ca sat al comunei Ivești, menținându-și acest statut pâna la 1887, când trece în componența comunei Pogonești, de care aparține până la 1950, dată de la care intră în comuna Ivești.” Lângă Belcești a mai fost un sat Stârcești, menționat în 1836, ca fiind cătun al satului Belcești și care a fost înglobat de către acesta din urmă la 1845.

Tot Teodor Hardon ne spune: “în 16 februarie 1635 “Iorgul șoltuzul și cei 12 pârgari ai târgului Bârlad dau mărturie că ”Ștefan fiul lui Maftei din Pogonești a vândut lui Anion Talger din Elan (lângă Cârja n.n.) partea sa de oștină din satele Pogonești și Polocinești, pentru o iapă și doi galbeni și au fost de fața și răzeșii Solomon din Huși, sat lână Ciocani și Gligorie din Magiurcani sau Ivești. Polocinul – la 1838 erau două sate cu acest nume: Polocinul de Jos și Polocinul de Sus. În 1847 Polocinul include trupul de moșie Huși iar de la 1865 cele doua sate se unifică sub denumirea de Polocin, comuna Pogonești, în a cărei componență rămâne până la 1943, când intră ca sat in cadrul comunei Ivești.

Hărțile întocmite în selolul al XVII-lea al XVIII-lea și al XIX-lea (mai ales harta ofițerului austriac Bawr) atestă și satul Pogonești care, în limba germane, e numit Poganny.

În anul 1997 domnul profesor Dan Ravaru de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, găsește în Documente Modovenești înscrisul amintit anterior (14 octombrie 1489) prin care se atestă existența satului Pogonești. Pe baza acestui document se construiește în fața Dispensarului Medical Pogonești un monument dedicat celor peste 500 ani ai Pogoneștiului.

La începutul anilor 1970 arhiva Școlii se afla la Pogonești. Cercetându-se dosarele din arhivă și registrele existente aici s-a găsit un stat de plată “Staus de retribuțiunia Învețetorului de gradulu alu doilea dela Școla Primară Rurală din satulu Pogonecii” și un catalog cu elevii din școală.

Statul de plată era pe numele Dimitrie Negruțiu pentru luna “ianuariu anulu curentu 1876” cu “data ordinuliu de numirea în serviciu Anulu 1874 Lunu octombre Diua 12”. Acel stat de plată și catalogul școlar au constituit documentele prin care s-a atestat existența școlii în satul Pogonești. Pe baza acestor acte și a celorlalte documente din arhiva școlii s-a facut monografia școlii sarbătorindu-se Centenarul în toamna anului 1974. La această grandoiasă manifestare au fost prezenți printre alții soții Drăgănescu Gheorghe și Drăgănescu Elena care și-au început serviciul la Pogonești în 1927. Doamna Elena a funcționat neîntrerupt în perioada 1927 – 1949, iar domnul Drăgănescu în perioadele 1927 – 1942, 1948 – 1949. În perioada 1942 – 1948 domnul Drăgănescu a fost încorporat în armată, a căzut prizonier și s-a întors din prizonierat în anul 1948.

În 1999 cu prilejul aniversării a 125 ani ai Școlii din Pogonești s-a construit “Monumentul cărții” în fața școlii, finanțarea fiind asigurată de un fiu al satului, Moisă Ionel, stabilit în orașul Malmo din Suedia.